Salutare tuturor !

Dupa ce vechea masinarie si-a facut datoria aproape 4 ani, am considerat ca este cazul sa o las sa se odihneasca si sa construiesc o alta, mai mare, mai precisa, mai rapida.  

Masina, desi functionala, nu este pe deplin terminata, mai am de lucru la managementul cablurilor de-a lungul axei Y si la partea electronica. Momentan functioneaza cu driverele de la cea veche.



Nu o sa intru prea mult in amanuntele constructiei, practic eu am facut efectiv portalul si masa masinii, care sustine si axa Y, plus asamblarea tuturor componentelor, evident.

Axa Z este facuta de un domn din Focsni, pe care-l salut pe aceasta cale, i-am promis un filmulet cu masina in functiune, nu m-am tinut de cuvant, inca. Daca are cineva de facut chestii din Al pe CNC, recomand cu caldura.

Portalul este facut de mine, din platbanda de Al 100 X 10 mm ( cam subtire, dar asta am avut ), intarita cu niste profil de Al de 20 X 20 mm, ca atat a incaput printre diverse suruburi, pe acolo. L-am facut cu ceva emotie ca am avut o singura bucata de Al, si a trebuit sa masor si sa calculez de multe ori pana sa tai si sa gauresc. M-am ajutat foarte mult de vechiul CNC, cu el am marcat cu o precizie decenta locul unde am dat diversele gauri.

Cadrul masinii este facut din cornier de fier de 40 X 40 mm, sudat, cat am putut eu de perpendicular si de paralel, din moment ce se misca masina, inseamna ca a iesit cat de cat.

Cateva caracteristici ale masinii :

  - Curse utile: 820 mm ( Y ), 450 mm ( X ) 130 mm ( Z ) . In realitate sunt ceva mai mari, dar am lasat putina rezerva la fiecare capat de cursa, ca sa poata actiona end-switch-urile.

 - Suruburi cu piulite cu bile 16 X 05 mm pe toate axele.

 - Bare de otel si rulmenti liniari de 20 mm pe X si Y, de 16 mm pe Z. Pe axa Y sunt 4 bare de ghidaj.

 - Spindle - 1500 Watt, brushless, racit cu apa ( China, ca de alea "europene" nu te poti apropia... ). Desi este mai complicat, cu furtune, pmpa, am ales varianta cu apa deoarece nu face curenti de aer sa imprastie praful de la freza prin tot atelierul

 - Motoare: 2 X 1.9 Nm pe Y, 2.2 Nm pe X si 1.9 Nm pe Z ( toate sunt NEMA 23, bipolar)

 - Am atasat si un modul laser de 15 W, lucru ce ulterior mi-a dat mari batai de cap cand a venit vremea sa-l folosesc.


O asamblare preliminara, sa vad cum se potrivesc diversele elemente.


Masina aproape complet asamblata.

Am ales designul cu doua suruburi pe axa Y deoarece este net superior celui cu surub central, mai ales atunci cand nu poti asigura masini o rigiditate "de stanca". In plus se poate ajusta foarte precis unghiul de 90 grade intre axele X si Y. La vechea masina am avut astfel de probleme, oricat m-am chinuit, nu a iesit de 90 grade. Din aceasta cauza nu am putut face cu ea circuite imprimate pe ambele fete, ca nu prea se potriveau traseele de pe o parte pe alta.

De asemenea, designul cu barele sprijinite doar pe capete nu este cea mai buna alegere, am fost nevoit sa procedez asa din motive de buget, am gasit la un baiat pe OLX tot setul de bare, rulmenti, suruburi, capete, etc, la un pret decent, pentru ambele axe, X si Y. Sunt totusi 4 bare de 20 mm, si nu am de gand sa frezez in sina de cale ferata.

Va urma...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aparat de sudura in puncte

CNC Router